20 Strategii de marketing care dau rezultate în 2021

strategii de marketing

Atunci când discutăm despre promovarea online a unei afaceri, trebuie să realizăm încă de la început importanța unei strategii de marketing. Fără o strategie construită corect nu vom reuși să atingem obiectivele stabilite și nu vom reuși să generăm niciodată rezultate cu adevărat.

În cele ce urmează vom discuta pe larg care este importanța unei strategii de marketing, dar și ce conține aceasta și cum se realizează. Iar apoi, vom detalia peste 20 de strategii de marketing pe care le-am testat și care au reușit să aducă rezultate în 2021.

Ce este o strategie de marketing?

O strategie de marketing este un plan menit să-ți ușureze munca și să te ajute să-ți crești afacerea. Hai să ne gândim la un exemplu comun. Să luăm ca exemplu o călătorie cu mașina. Atunci când pleci la drum, trebuie să știi clar câteva lucruri, pentru a-ți ușura călătoria și pentru a te asigura că ajungi la destinație. 

Trebuie să știi de unde pleci, încotro te îndrepți, care e distanța până acolo, care e traseul și de cât combustibil ai nevoie. Nu ai vrea să pleci într-un concediu și când pornești la drum să uiți să setezi pe GPS destinația finală. Cum ai mai ajunge acolo unde îți dorești?

La fel e și în marketing. Când te gândești să-ți promovezi afacerea și să alcătuiești o strategie de marketing, trebuie să știi care sunt obiectivele tale, ce costuri vei putea suporta, care sunt canalele potrivite de comunicare și promovare, cum acționezi și ce rezultate vor apărea în urma acțiunilor.

Delimitarea tuturor acestor elemente construiesc o strategie de marketing. Iar pe baza unei strategii de marketing bine construite, poți începe să-ți promovezi afacerea în diferite moduri pentru a te bucura de rezultate.

Care este rolul tehnicilor de marketing online în strategia unei firme?

Promovarea online a căpătat din ce în ce mai mult având în ultima vreme. În 2020, spre exemplu, aceasta a totalizat peste 5.5 miliarde de euro, conform cifrelor GPeC, înregistrând o creștere de 30% față de 2019.

Așadar, marketingul online are un loc aparte în strategia unei firme. Rolul tehnicilor de marketing online este să atragă cât mai mulți potențiali clienți, într-un mod cât mai profitabil pentru a te ajuta pe tine să-ți crești afacerea și să devii mai profitabil.

Iar în acest sens online-ul are și un avantaj extrem de important: măsurabilitatea. Faptul că poți să măsori cu exactitate și în timp real rezultatele unor campanii de promovare online face ca tehnicile de marketing online să fie preferate de tot mai mulți oameni care aleg să se promoveze în online.

Ce trebuie să conțină o strategie eficientă de marketing?

Pentru a te asigura că ai o strategie de marketing eficientă, aceasta trebuie să ia în calcul o serie de factori de care va depinde succesul afacerii tale. În principal, orice strategii de marketing vei folosi, acestea trebuie să conțină foarte clar 4 elemente extrem de importante:

–          Piața țintă – segmentul de piață

–          Clientul ideal – avatarul

–          Bugetul de marketing

–          Obiectivele de marketing

Piața țintă

În momentul în care dorești să-ți promovezi afacerea, trebuie să știi foarte clar care este segmentul tău de piață, care este piața țintă. Trebuie să știi către cine te adresezi. Asta deoarece într-un fel vei promova servicii B2B, care se adresează companiilor și într-un mod cu totul diferit te vei adresa într-o campanie de promovare B2C, unde consumatorul final este persoană fizică.

Și până și în interiorul segmentului există substraturi. Vei discuta într-un anumit mod cu o companie aflată la început și vei folosi o altă strategie când te promovezi către o corporație.

Clientul Ideal – Avatarul

Atunci când realizezi o strategie de marketing trebuie să cunoști clientul ideal al afacerii tale. Cine este persoana care cumpără de la mine? Unde o găsesc? Cu ce își ocupă timpul? Ce nevoie și dorințe are?

Trebuie să știi toate aceste răspunsuri despre clienții tăi pentru a putea construi un mesaj puternic care să îi determine să cumpere de la tine și să te aleagă pe tine în detrimental concurenței, atunci când vor să cumpere un produs sau un serviciu.

Bugetul de marketing

Pentru a porni la drum cu promovarea afacerii tale ai nevoie de un buget de marketing. Bugetul de marketing este realizat în strânsă legătură cu obiectivele de marketing și cu scopul afacerii tale. Trebuie să știi clar cât te costă un client, cât încasezi de pe urma activității sale pe site-ul tău, cât costă să atragi click-uri noi pe site și raportat la toate acestea costuri să știi cât te va costa promovarea afacerii, pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus, pentru a-ți atinge obiectivele. 

Obiectivele de marketing

Fiecare strategie trebuie să aibă un set de obiective clare și bine definite. Obiectivele de marketing trebuie să fie SMART pentru a putea fi concretizate în rezultate. Așadar, atunci când realizăm obiectivele de marketing pentru firma noastră acestea trebuie să ia în calcul formula SMART și să fie:

-S –specifice și definite clar

-M – măsurabile, să se poată raporta și măsura cu ușurință

– A – din englezescul “achievable” – realizabile, accesibile, care să permită atingerea lor

– R – realiste, să fie setate în conformitate cu realitatea

– T – din perspectiva timpului să fie definite și încadrate într-o perioadă concretă de timp. Să fie “time related” cum regăsim termenul original.

Un bun exemplu de obiectiv SMART ar fi: să creștem numărul de unități vândute, de la 100 la 120 în următoarele 3 luni.  Cu siguranță acest obiectiv este unul mult mai ușor de urmărit și de realizat decât clasicul “Vrem să creștem vânzările afacerii noastre”.

Haideți să descoperim în continuare cele mai des întâlnite strategii de marketing online pe care le putem aplica pentru a ne promova cu succes afacerea. Aceste lucruri funcționează și dacă suntem în căutarea unor strategii de marketing în servicii, dar și dacă dorim să ne promovăm o afacere de comerț online.

Strategii de marketing cu exemple

În cele ce urmează vom detalia 20 de idei de marketing și tehnici de marketing care funcționează în mediul online, cu exemple practice pentru ele. Astfel, vei putea să adaptezi informația și să găsești lucruri interesante pe care să le aplici și în afacerea ta.  

1.       Fă promovare împreună cu cei care au același public țintă și produse conexe

Probabil ai văzut și tu asocierea pe care am avut-o la DoAds cu Doru Pelivan în momentul în care am lansat cursul despre agenția ta de marketing online la cheie. Ei bine, Doru împărtășește cu noi o pasiune comună de foarte mult timp. Și doru conduce o agenție de marketing online, așa încât avem o piață comună și foarte multe produse și servicii conexe. Așadar, ne-am gândit că putem să ne unim forțele pentru a oferi și mai multă valoare pieței în această direcție.

2.       Folosește o strategie de marketing prin oferirea de instrumente gratuite

Astfel vei putea să-ți formezi foarte rapid o comunitate numeroasă și vei putea să motivezi oamenii să te urmărească, știind că vor primi valoare de fiecare dată când vor deschide un email de la tine sau vor citi o postare.

3.       Folosește ca tehnici de marketing funnel-uri de vânzare

Dacă te adresezi unui public rece, care nu te cunoaște, vei folosi un anumit limbaj, după care, în momentul în care oamenii interacționează cu tine trec în etapa următoare a pâlniei de vânzări. Folosește acest proces de filtrare a clienților potențiali pentru a-ți asigura succesul oricărei campanii. De la etapă la etapă folosește reclame diferite, limbaj diferit și comunică personalizat cu oamenii în funcție de etapa din funnel în care se află ei.

4.       Folosește-te de social media marketing

Social Media a devenit una dintre cele mai puternice surse de informare din lume. Doar în România sunt peste 11 milioane de oameni care au conturi de Facebook. Folosindu-te de tehnici de marketing pe social media, atât organic, prin postarea de conținut valoros, cât și plătit, prin reclamele Facebook, poți asigura o creștere sustenabilă afacerii tale.

5.       SEM / PPC

Aceste idei de marketing online fac referire la folosirea instrumentelor search engine marketing sau pay per click așa cum mai este cunoscut. PPC se referă la reclamele online de pe platforme precum Facebook sau Google, acolo unde plătești pe interacțiune. Astfel de reclame sunt extrem de avantajoase pentru afacerile online deoarece livrează rezultate măsurabile. Poți vedea și aici un studiu de caz cu privire la acest tip de reclame.

6.       Folosește metode de remarketing  

Remarketingul este unul dintre cele mai puternice instrumente de marketing online. El rețintește cu reclame persoanele care au interacționat deja cu site-ul tău sau cu pagina ta de Facebook dar nu au ajuns să facă acțiunea pe care ți-ai dorit-o tu.

7.       Crește reputația prin PR

Campaniile de PR pot asigura o imagine favorabilă brandului tău, pentru a te ajuta să vinzi mai mult atunci când te folosești de publicitatea plătită. Este foarte important să fii văzut cu ochi buni de către publicul tău, iar campaniile de PR te pot ajuta să faci asta.

8.       Folosește programe de afiliere

Există atâtea magazine online care reușesc să vândă produsele pe platforma lor proprie, însă aleg să vândă și pe Emag sau pe alte platforme. Așa funcționează marketingul afiliat. Vinzi prin canale de distribuție externe, plătind un procent din fiecare vânzare realizată extern, pentru a-ți crește piața de desfacere.

9.       Participă la evenimente din industrie

Faptul că ești în fața publicului tău țintă și în mediul offline, prin participarea la un eveniment sau la o conferință din domeniu te ajută enorm de mult să îți asiguri vizibilitate și memorabilitate brandului.

10.   Creează webinarii gratuite

Asemeni tehnicii de oferire a conținutului gratuit, aceste webinarii te ajută să oferi valoarea oamenilor și să îi pregătești pentru etapa de vânzare, să-i convingi că ceea ce le oferi tu merită prețul pe care ei urmează să-l plătească.

11.   SMS Marketing

Aceasta este o tehnică extrem de puternică deoarece apelează la intimitate. Când trimiți un mesaj pe telefon clientului tău, acesta are practic o discuție personală cu tine. Rata de conversie a acestor mesaje este una extrem de ridicată.

12.   Storytelling

Când apelezi la povești în marketing poți să crești vânzările semnificativ. Modul în care îl faci pe client să se identifice cu povestea și astfel cu brandul tău este un mod unic de vânzare. Poți face o vânzare fără a părea că vrei să vinzi de fapt. Știm cu toții că ne place să cumpărăm lucruri, însă nu ne place să ne fie vândute acestea.

13.   Email Marketing Automatizat

Email marketingul este în continuare unul din cele mai puternice moduri de a te promova. Folosește o secvență de email-uri personalizate și complet automatizate pentru a-ți face cunoscute ofertele publicului țintă.

14.   Inbound și Outbound marketing

Inbound marketing-ul presupune să atragi clientul spre produsele tale prin content valoros și prin tehnici de vânzare persuasivă. Outbound-ul presupune marketarea în mod direct, atunci când tu ești cel care inițiază vânzarea, tu promovezi produsul. Aceste tehnici mai sunt cunoscute și sub forma de pull marketing și push marketing.

15.   Guest post

Folosește-te de blogurile personalităților cunoscute pentru a posta acolo un articol de tip guest post care să ofere informații și valoare clienților potențiali ai respectivei persoane, pentru a-i transforma în potențiali clienți pentru produsele și serviciile tale.

16.   Podcasturi

Participarea la podcast, chiar și în postura de invitat, te poate poziționa cu ușurință ca expert pe domeniul discutat. Organiezază sau participă la astfel de evenimente pentru a te promova eficient și pentru a te poziționa ca expert pe nișa ta.

17.   Educă piața prin ebook-uri, ghiduri, infografice  și content

Content is still KING! Folosește conținutul gratuit pe care îl postezi pe blog sau pe site-ul tău pentru a educa piața. Un astfel de articol citești chiar tu acum, un ghid despre +20 strategii de marketing care funcționează pentru afacerea ta. Poți realiza și un ebook sau un infografic cu informații despre domeniul tău de activitate, pe care să-l folosești pentru a te promova cu succes.

18.   Influenceri

Știm cu toții campaniile Fashion Days cu Adelina Pestrițu. Brandul Fashion Days a ales să apeleze la o personalitate care are autoritate în domeniul modei pentru a-și promova produsele. Poți folosi și tu această strategie de marketing și poți apela la influencing pentru a promova brandul tău.

19.   Concursuri și give-away-uri

Deși e o politică aparte pentru astfel de evenimente pe Facebook, dacă ești sigur că nu încalci standardele poți încerca să pui în practică și astfel de idei de marketing pentru a te promova. Însă, cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist în acest caz, pentru că majoritatea concursurilor realizate în online încalcă standardele și te poți trezi cu suspendarea paginii și contului.

20.   Tutoriale video

Poți să folosești canalul de YouTube al firmei tale pentru a crea tutoriale video despre domeniul tău, prin care să te poziționezi ca expert în domeniu. Promovarea prin astfel de metode de marketing online este eficientă mai ales în domeniile tehnice.

BONUS: Întrebări cheie pentru alegerea unei strategii de marketing  online corecte

În final, tot ce trebuie să știi pentru a-ți stabili o strategie de marketing online corectă este:

–          Cui te adresezi? Cine este clientul tău?

–          Ce vrei să oferi? Care este oferta unică pe care o ai pentru clienții tăi?

–          Cine ești tu? Ce anume îți conferă autoritate și ce anume te face expert pe acea arie?

–          Ce trebuie să facă clientul? Care sunt pașii prin care oamenii pot ajunge la produsele tale?

Răspunde-ți onest la aceste întrebări și creionează o strategie de marketing prin care să-ți poziționezi afacerea în ochii publicului tău țintă, folosind chiar unele idei de marketing din acest articol.  

Rezultatele nu vor întârzia să apară. 

Promovare pe Facebook – Ghid complet despre cum sa faci reclame

promovare facebook

Vrei să începi să faci promovare pe Facebook? Echipa DoAds a pregătit un ghid de promovare pe Facebook cu ajutorul colegilor care sunt foști angajati Facebook, ținând cont de ultimele actualizări ale aplicației.

Promovarea pe Facebook reprezintă una dintre cele mai mari oportunități pentru afacerile din ziua de azi. La nivel mondial Facebook raportează un număr de utilizatori de peste 2.5 miliarde, iar în România există deja peste 11 milioane de utilizatori. 

Avantajele pe care le oferă promovarea Facebook devin astfel indubitabile. Multitudinea de utilizatori reprezintă o piață de desfacere incredibilă pentru afacerile care aleg să se promoveze pe Facebook. Iar un avantaj și mai mare e constituit de faptul că Facebook are o capacitate extraordinară de a segmenta această piață și de a ne oferi șansa să ne adresăm fix cui dorim cu mesajele noastre publicitare.

Opțiunile de segmentare a audienței, opțiunile de alegere a tipului de campanie și a rezultatelor pe care le dorim în urma reclamelor au avansat enorm în ultimii ani.   De aceea, promovarea pe Facebook devine o necesitate pentru strategia de marketing a fiecărei afaceri. 

Asta ne-a făcut să realizăm în acest articol un ghid complet de promovare pe Facebook în care să vă arătăm pas cu pas cum se creează o pagină de Facebook de business, cum vă puteți promova gratuit afacerea pe Facebook și cum puteți folosi instrumentele pe care le pune la dispoziție Facebook pentru promovarea avansată. 

Să începem. 

Cum îți lansezi propria pagină de afacere pe Facebook?

Construirea unei pagini pe Facebook este extrem de simplă. Odată logat în profilul tău, în colțul din dreapta sus, pe desktop, în dreapta pozei de profil, vei descoperi meniul cu funcționalități Facebook. Vei apăsa pe el și vei alege din secțiunea de creare opțiunea Page. 

De asemenea, o variantă mai simplă ar fi să accesezi direct link-ul  facebook.com/pages/create și să completezi informațiile necesare, urmând pașii.

Va trebui să completezi numele, categoria paginii și o scurtă descriere. Alege o descriere reprezentativă pentru ceea ce faci și atractivă pentru utilizatori. 

promovare facebook creeaza o pagina de facebook

Apoi, va trebui să adaugi fotografia de profil și cea de copertă.  

Cele mai multe pagini aleg ca fotografie de profil LOGO-ul firmei, iar pe fotografia de copertă poți să-ți afișezi adresa, url-ul site-ului sau datele de contact, pentru a da oportunitatea oamenilor interesați să te contacteze rapid.

completeaza datele paginii de facebook

După ce ai realizat toți pașii, vei putea să umpli pagina de conținut, să pui postări despre afacerea și produsele sau serviciile tale. Iar mai apoi poți invita prietenii să dea like paginii tale și poți începe să distribui postările în grupuri de interes pentru a-ți face afacerea cunoscută. 

Promovarea Facebook – cum te promovezi gratuit pe Facebook?

Odată ce ți-ai realizat pagina, afacerea ta este vizibilă online. Însă, fiind la început, pagina ta nu va ajunge la foarte mulți oameni. Iar dacă îți inviți prietenii să o aprecieze, asta nu înseamnă că ei vor deveni și clienții tăi automat.

Așadar? Cum ajungi la oamenii care te interesează? Cum ajungi la clienții tăi? 

Promovare pe Facebook prin intermediul grupurilor

Cea mai simplă modalitate de promovare gratuită pe Facebook este să te înscrii în diverse grupuri de profil pentru activitatea ta, grupuri în care poți găsi și alți oameni interesați de acel domeniu. Iar acolo să oferi conținut de valoare oamenilor din grup, lăsând în postări link-ul către pagina ta. 

Cum faci asta? 

Atunci când ești pe profilul de Facebook, în meniul vertical din partea stângă vei găsi secțiunea Groups. Sau mai ușor decât atât, intri pe link-ul: https://www.facebook.com/groups/feed/

Aici vei vedea toate grupurile în care ai avut activitate sau grupurile pe care le administrezi, iar în meniul din stânga sus ai opțiunea Discover. Aici poți descoperi noi grupuri de interes pentru tine. 

promovare pe facebook pe grupuri

După ce te-ai înscris în grupurile care te interesează, tot ce trebuie să faci este  să începi să discuți cu oamenii, să le răspunzi în comentarii la întrebările pe care le au sau chiar să adaugi informații și postări în grupuri, postări care să îi ajute pe alți oameni, să le fie utile. 

În acest mod îți construiești o imagine pozitivă pe grupuri și te poți poziționa ca specialist într-un anumit domeniu. Așa încât oamenii care te văd, când vor avea nevoie de servicii în acel domeniu, să apeleze la tine. 

Promovare Facebook prin Marketplace

O altă modalitate de promovare gratuită pe Facebook este să adaugi anunțuri marketplace cu produsele tale sau serviciile tale pe platforma Facebook. 

Cum faci asta? 

Accesezi link-ul: https://www.facebook.com/marketplace și în meniul din stânga ai opțiunea Create New Listing (Creare Anunț). Dai click pe ea și urmezi pașii pentru a-ți lista anunțul în marketplace.

promovare pe facebook pe marketplace

Avantajul acestui tip de promovare este faptul că marketplace este o platformă adaptată vânzărilor. Deci, prin adăugarea unui astfel de anunț, poți să vinzi direct pe Facebook, nu doar să-ți construiești imagine. 

Totuși, în ultima vreme, Facebook a încercat să limiteze din ce în ce mai mult impactul organic al postărilor. Ceea ce înseamnă că deși te promovezi gratuit pe Facebook, folosind aceste opțiuni detaliate mai sus, rezultatele tale vor fi limitate. 

De aceea, este important să înțelegi cum funcționează promovarea plătită pe Facebook, pentru că aceasta este cea care creează rezultate și care îți oferă o mulțime de oportunități. 

Hai să vedem împreună, așadar, cum construiești prima reclamă Facebook? 

Promovarea Facebook prin reclame plătite

Piața de digital marketing din România a depășit în 2020 80 de miliarde de euro. Iar din toți acești bani, o foarte mare parte este direcționată către reclamele Facebook. Sunt zeci de mii de antreprenori care folosesc deja instrumentele de promovare Facebook pentru a-și face afacerile mai cunoscute. 

Cum construiești prima reclamă pe Facebook?

Există două modalități de a te promova plătit pe Facebook. Prima modalitate este cea standard, care este destul de limitată, însă este mai simplă de utilizat. Iar a doua este modalitatea de promovare Facebook mai avansată, disponibilă în secțiunea “din spatele cortinei” – din panoul de administrare reclame. 

Să le luăm pe rând. 

Pentru a crea o simplă reclamă Facebook, odată ce ai intrat pe pagina pe care tocmai ai lansat-o, în partea din stânga jos o să ai opțiunea de promovare – butonul Promote. 

Cum construiesti prima reclama de promovare pe Facebook

În momentul în care apeși pe Promote o să intri în secțiunea de reclame, unde poți alege obiectivul reclamei, în prima secțiune, apoi poți pune textul și imaginea. O să vezi că poți alege între o varietate de obiective, în funcție de ce anume te interesează: să primești mai multe apeluri telefonice, să ai mai multe vizite pe site, să obții datele de contact ale utilizatorilor sau simple like-uri la pagină.

creeaza o reclama pe facebook

Textul îl vei pune în secțiunea primary text – aici va trebui să realizezi un text de reclamă cât mai bun, pentru a maximiza șansele de reușită ale reclamei tale. Pentru a înțelege mai bine cum se fac reclamele eficiente, poți descărca ghidul DoAds pentru reclame.

Mai jos, în următoarea secțiune poți selecta audiența.  Aici poți alege vârsta oamenilor cărora să afișezi reclama, dar și locația unde se află aceștia. De asemenea, poți să alegi și care sunt interesele lor, pentru a încerca să faci o audiență cât mai specifică, în funcție de clienții tăi țintă.

selecteaza audienta pe facebook

Apoi, în a treia secțiune alegi bugetul și durata reclamei. O să vezi că, pentru a permite Facebook-ului să optimizeze reclama ta, trebuie să alegi o durată de minim 4 zile, la recomandarea lor. 

Iar bugetul trebuie să fie unul potrivit, nici prea mare, nici prea mic, în funcție de obiectivele tale, pentru a reuși să ai rezultatele scontate.

alege bugetul unei reclame de promovare pe facebook

După ce vei completa toți pașii va trebui să selectezi metoda de plată și să dai click pe “Promote Now”.

Aceasta este o modalitate de a te promova prin intermediul reclamelor Facebook. Însă, există mai multe modalități. Spre exemplu, poți alege să sponsorizezi o singură postare de pe pagină, dacă nu vrei să construiești reclama de la zero. 

Asta presupune să realizezi o postare în pagină, cu ceea ce dorești să prezinți oamenilor, apoi să îi dai “Boost” – să o promovezi. 

Cum faci asta? 

Vei găsi opțiunea de Boost post sub fiecare postare care este disponibilă pentru promovare, pe pagina ta.

boost post pentru o reclama la o postare de promovare pe facebook

Aceste modalități pot funcționa pentru afacerea ta, însă, de cele mai multe ori aduc rezultate limitate, deoarece și opțiunile de setare a campaniilor sunt limitate. De aceea, indicat este să realizezi reclame din Ads Manager atunci când faci Promovare Facebook. 

Promovare Facebook la nivel profesionist – cum faci reclame din Ads Manager?

Pentru a intra în panoul de administrare reclame, pentru a-ți debloca toate opțiunile pe care Facebook le pune la dispoziție pentru realizarea unei campanii profesioniste, intră pe link-ul: https://business.facebook.com/ – acesta este locul din care îți creezi Business Manager-ul – coșul de active digitale pus la dispoziție de Facebook. 

În partea din dreapta sus a ecranului vei avea opțiunea de creare a unui business manager. 

Dă click pe butonul Create Account. 

creeaza contul de business manager pentru promovarea pe facebook

Apoi va trebui să adaugi numele Business Manager-ului, numele tău și o adresă de email de pe care vei gestiona activele digitale. După ce le-ai completat, dă click pe Submit pentru a trece mai departe. 

creeaza contul de business manager

După ce ai creat Business Managerul vei ajunge în secțiunea de setări (vei fi redirecționat automat acolo). Aici te vei duce la secțiunea Accounts, sub – secțiunea Ad Accounts. Iar în partea dreaptă, în fereastra ce se deschide când dai click pe Ad Account vei apăsa pe butonul albastru Add. 

creeaza un cont nou in business manager pe facebook

Vei fi dus într-o fereastră în care să completezi informațiile necesare construirii contului de publicitate. Introduci numele contului, fusul orar și moneda în care vei face plata. Apoi vei fi îndrumat spre a adăuga datele de plată, informațiile cardului.

introdu datele de plata pentru contul de reclame pe facebook

Sfatul nostru este să urmezi acești pași cu un specialist, deoarece există posibilitatea să faci anumite setări greșit. Dacă dorești să vezi cum se setează un astfel de cont, poți accesa informații avansate și tutoriale despre acest proces, comandând cursul nostru DoAds like a Pro.

După ce ți-ai setat contul de publicitate și ai rezolvat pașii necesari cu metoda de plată, poți să te duci în meniul Business Manager și să cauți opțiunea de administrare reclame. 

administrare reclame facebook

După ce ai intrat în secțiunea de administrare reclame, vei da click pe butonul verde “Create” – pentru a crea o reclamă nouă. Iar apoi vei fi dus în procesul de creare a unei campanii. 

Vei putea alege obiectivul din cele 11 obiective disponibile, în funcție de ce anume te interesează. 

alege obiectivul campaniei de promovare pe facebook

Brand Awareness – Vizibilitatea mărcii – reclame pentru creșterea notorietății brandului nostru

Reach – Impact – reclame pentru a crește vizibilitatea, având ca obiectiv afișarea la un număr cât mai mare de oameni 

Trafic – campanii pentru trimiterea oamenilor pe site – campanii pentru creșterea numărului de vizitatori 

Engagement – campanii pentru creșterea numărului de interacțiuni la o pagină, la o postare sau la un eveniment

App Instals – campanii pentru descărcarea și instalarea de aplicații mobile din magazinul de aplicații 

Video Views – campanii pentru creșterea numărului de vizionări la un clip video 

Lead Generation – campanii pentru obținerea datelor de contact a potențialilor clienți 

Messages – campanii care atrag oamenii în messanger pentru a putea purta o convorbire cu aceștia – campanii pentru generarea de mesaje pe pagina noastră de Facebook 

Conversion – campanii de conversie – acest mod de promovare este cel folosit pentru a determina creșterea numărului de vânzări 

Catalog Sales – vânzări ale produselor din catalog 

Store Traffic – campanii pentru promovarea locației fizice a afacerii tale pe plan local 

Fiecare obiectiv de promovare Facebook are rolul său într-o strategie de marketing. Pentru a înțelege mai bine rolul lor, descarcă ghidul DoAds în care îți este explicat întreg procesul de realizare a unei campanii la nivel profesionist. 

După ce ai ales obiectivul de campanie, poți începe construirea sa, pe baza opțiunilor avansate pe care ți le oferă Facebook. 

Poți alege diferite audiențe, poți construi și audiențe personalizate cu cei care deja au vizitat site-ul tău sau au interacționat cu pagina de Facebook, poți construi și audiențe asemănătoare, care să se folosească de inteligența artificială a Algoritmului Facebook pentru a-ți găsi publicul țintă. 

Despre audiențe custom (personalizate) am discutat și aici. Iar despre audiențele asemănătoare – lookalike (așa cum se numesc ele) am discutat și aici. Vezi articolele pentru a vedea cum le setezi.  

După ce ai setat audiența, bugetul, timpul de rulare, metoda de licitare, ajungi în secțiunea de reclamă, unde poți adăuga textul reclamei, imaginea sau videoclipul și link-ul de destinație sau diferite alte opțiuni. 

În momentul în care setezi o campanie de acest tip, ai 3 mari secțiune: campania, setul de reclame și reclama. Pentru fiecare secțiune există diferite setări. 

Spre exemplu, poți seta unde anume să se afișeze reclama (plasare automată – pe toate canalele disponibile sau plasare manuală – doar pe Facebook sau doar pe Insta sau Audience Network sau în diferite combinații, în funcție de formatul reclamei și obiectivul tău).

alege locul unde sa se afiseze reclamele de promovare pe facebook

De asemenea, ai disponibile mai multe formate de reclamă din care poți alege, dacă faci promovare Facebook din Ads Manager și nu o simplă reclamă standard. Poți alege între formate dinamice, imagini statice sau video, carusele de produse sau experiențe instant pe mobil. 

alege formatul de reclama pentru promovarea pe facebook sau instagram

Pentru a aprofunda modalitățile de setup a unei reclame în acest fel am creat și un curs gratuit.   

Folosind toate aceste instrumente, promovarea Facebook va deveni un adevărat arsenal pentru afacerea ta, cu ajutorul căruia poți obține rezultate din ce în ce mai bune și poți dezvolta business-ul la cel mai înalt nivel. 

Dacă ai nevoie de mai multe informații despre cum să setezi reclamele sau dacă dorești servicii de promovare efectuate de profesioniști, ne poți contacta. 

Promovare prin Social Media Marketing

promovare social media marketing

Afacerile online au o mulțime de oportunități în această perioadă în ceea ce privește promovarea. Iar din multitudinea de strategii de promovare social media marketing-ul este utilizat încă pentru a-ți crește vizibilitatea și brandul în online.

O mulțime de afaceri folosesc cu succes astfel de strategii pentru a construi comunități de urmăritori în Social Media, pe care mai apoi să-i transforme în clienți. Așadar, poți integra și tu în strategia ta de online marketing canalele social media.

În acest articol o să descoperi pe larg avantajele promovării prin social media, pe fiecare din principalele platforme utilizate în România: Facebook, Instagram, YouTube, LinkedIn.

Avantajele unui strategii de promovare prin social media marketing

Atunci când realizezi orice activitate de promovare a afacerii tale, trebuie să iei în calcul un proces logic denumit traseul clientului. Cu alte cuvinte, trebuie să te gândești la procesul prin care ajunge un om care nu te cunoaște și nu știe ce oferi la statutul de client cumpărător sau chiar client fidel.

Iar acest proces are în principal 3 etape:

–          Awareness-ul – vizibilitatea

–          Interacțiunea – crearea primei relații

–          Conversia – etapa de transformare a potențialilor clienți în clienți cumpărători

Dacă te uiți în secțiunea de administrare reclame, pe Facebook, așa sunt gândite și obiectivele de reclamă. Sunt 11 obiective, care se bazează pe același process, fiind împărțite în aceste 3 etape.

Prima etapă reprezintă momentul în care un vizitatorii iau contact pentru prima dată cu reclama ta. Acești vizitatori sunt denumiți în limbajul de specialitate audiență rece.

În etapa de interacțiune, apoi, vizitatorii observă reclama și interacționează cu ea. Ei produc în acest pas prima acțiune care demonstrează interesul lor pentru brandul nostru. Aceasta poate fi o vizită pe site, un like la pagină sau la reclamă, un mesaj sau poate chiar trimiterea datelor de contact către noi.

Aici vizitatorii se transformă în audiență caldă.

Iar în final, cei care au interacționat se pot transforma în clienți plătitori, prin faptul că odată cu vizita pe site au cumpărat un anumit produs. Aceștia din urmă sunt denumiți audiență fierbinte.

Avantajele promovării prin social media marketing (SMM) derivă din faptul că poți face extrem de ușor trecerea de la audiența rece la audiența fierbinte, cu ajutorul tehnicilor de promovare folosite. Poți afla mai multe detalii despre cum se construiesc aceste audiențe și cum te poți adresa lor prin reclame pe social media din ghidul strategic DoAds despre reclame în social media.

Social media reprezintă o modalitate simplă, intuitivă și accesibilă de a construi imagine și de a crește vizibilitatea afacerii tale, pentru ca mai apoi să-i faci pe oameni să interacționeze cu tine și să cumpere de la tine.

Social Media a devenit parte integrată din rutina noastră zilnică. Petrecem foarte mult timp pe platformele sociale, pe Facebook, pe Instagram sau pe TikTok, așa încât afacerile care se promovează prin aceste mijloace pot ajunge ușor la noi.

Iar prin faptul că fiecare platformă oferă și posibilitatea de rulare a unor reclame plătite (paid advertising) către utilizatori, asta conferă un avantaj și mai mare antreprenorilor dornici să-și promoveze afacerea aici.

Promovare prin social media marketing – avantajele Facebook

Facebook este cea mai cunoscută platformă socială la nivel global. Doar în România are peste 11 milioane de utilizatori. Acest lucru face ca Facebook să fie unul dintre cele mai accesate site-uri la nivel național.

Iar românii petrec în medie 2.3 ore pe zi pe Facebook, conform studiilor.

Faptul că îți poți promova afacerea pe o astfel de platformă, îți oferă deschidere la un public foarte numeros. Iar simplitatea prin care poți promova afacerea ta pe Facebook este un alt avantaj. Poți începe prin a-ți crea o pagină de Facebook pentru business-ul tău și prin a posta zilnic noutăți din afacerea ta. Acest lucru e total gratuit și poți face asta singur, fără a-ți ocupa mai mult de câteva minute pe zi.

Poți posta fotografii, videoclipuri despre afacerea și produsele tale. În plus, ai posibilitatea de a comunica direct cu clienții,prin mesaje și comentarii. Ba chiar mai mult, poți forma o comunitate de urmăritori, pe care să îi inviți într-un grup de Facebook dedicat afacerii tale. Această modalitate de promovare este gratuită și poate fi un bun început pentru a prinde tracțiune în piață cu afacerea ta online. 

Avantajele promovării plătite pe Facebook prin reclame Facebook Ads

Desigur, după ce ți-ai format deja o audiență și pagina ta e plină de conținut interesant și relevant pentru vizitatori, poți începe să plătești și reclame sponsorizate pe Facebook. Acest tip de promovare are un avantaj enorm, prin faptul că îți oferă claritate cu privire la rezultate și la costuri.

La momentul actual, reclamele plătite Facebook Ads reprezintă unul dintre cele mai măsurabile moduri de a te promova în mediul online. Poți afla în timp real cu ajutorul rapoartelor cât te costă fiecare click pe reclamă, fiecare om care vizitează site-ul sau cât te costă să atragi un om care face o comandă pe site-ul tău. Poți vedea ce rezultate produc reclamele pe Facebook Ads atunci când este folosită o strategie corectă în acest studiu de caz

Având asemenea avantaje în ceea ce privește măsurarea și raportarea rezultatelor nu e de mirare că peste 80% dintre companiile care investesc în promovarea online utilizează Facebook Ads ca modalitate de promovare.

Promovare prin social media marketing – avantajele Instagram

Instagram este o platformă destinată conținutului grafic, care este deținută tot de Facebook. Aici poți posta poze și clipuri video, formându-ți o comunitate de urmăritori care să aprecieze conținutul tău. La fel ca și în cazul Facebook, îți poți face un profil de business pe care să postezi fotografii sau clipuri video cu produsele tale.

Avantajele platformei Instagram sunt legate de faptul că platforma este automat conectată cu Facebook, iar ceea ce postezi aici poate fi distribuit automat și pe Facebook. Asta te poate ajuta să creezi și să crești rapid o comunitate.

Modul în care funcționează platforma o face să fie mai interactivă decât Facebook, iar acest aspect creează un avantaj în ceea ce privește promovarea. Instagram este platforma cu cea mai mare rată de interacțiune din mediul online.    

Iar unul dintre cele mai mari avantaje în promovarea pe Instagram îl reprezintă funcția de Insta Shopping. Cu ajutorul reclamelor, brandurile pot vinde produse direct prin aplicația de Instagram. Pentru a face acest lucru trebuie doar să sincronizezi cataloagele din Facebook Business cu aplicația, pentru a putea eticheta produsele în postările de pe Instagram.

Avantajele promovării plătite pe Instagram

Fiind platforma cu cea mai mare rată de engagement, Instagram este o platformă extrem de avantajoasă pentru a-ți promova prin reclame produsele sau serviciile tale. Iar un alt avantaj care a fost remarcat prin studii în cazul reclamelor sponsorizate pe Insta este rata redusă de banner blindness în comparație cu Facebook, spre exemplu.

Mai exact spus, datorită feed-ului foarte încărcat din Facebook, lumea tinde să ignore reclamele. În timp ce pe Instagram acestea au o vizibilitate mai bună. Studiile arată că 46% din utilizatorii Facebook se simt agasați sau plictisiți de reclamele sponsorizate, în timp ce pe Instagram acest procent este mai scăzut.

Ce avantaje are promovarea social media marketing pe YouTube?

YouTube a devenit în ultimii ani al doilea cel mai mare motor de căutare, după Google. Oamenii folosesc YouTube-ul din ce în ce mai mult pentru informare sau ca sursă de învățare, în loc de divertisment.

Acest lucru a propulsat YouTube-ul în topul canalelor pe care companiile ar trebui să le utilizeze pentru promovare social media marketing.  În fiecare lună a anului 2019, aproximativ 12 milioane de români au vizitat YouTube-ul, dintre care 9 milioane au intrat zilnic și au urmărit videoclipuri din diverse categorii. 

Având un asemenea public la care să te adresezi, promovarea pe YouTube devine un “must have” pentru afaceri.

Avantajele promovării pe un canal axat pe video este experiența pe care o poate crea reclama pentru utilizator. Printr-un clip video poți explica mult mai ușor și mai interactiv beneficiile produsului sau serviciului tău și poți construi o experiență directă pentru utilizator.

În plus, construirea unui canal de business YouTube pentru afacerea ta oferă un avantaj enorm. Asta prin faptul că retenția utilizatorilor pe un astfel de canal este net superioară față de rata de retenție pe website.

Studiile arată că atenția utilizatorilor pe YouTube este de 1.8 ori mai mare decât pe alte platforme, iar videoclipurile atrag de 2 ori mai multe vizite lunar decât alte tipuri de conținut. Astfel, YouTube este o modalitate de a atrage trafic foarte avantajoasă.

Promovarea plătită pe YouTube și avantajele sale

Pe YouTube poți realiza și reclame sponsorizate, iar avantajul acestora este dat de doi principali factori. Unul dintre ei este interacțiunea. Utilizatorii tind să interacționeze mai ușor cu un video decât cu un conținut static cu imagine sau text. Iar al doilea și cel mai important factor este rata de reamintire a conținutului vizionat.

Ne este mult mai ușor să reținem ceea ce am văzut într-un video decât ceea ce am citit sau am văzut într-o imagine. Tocmai de aceea, promovarea pe YouTube poate fi folosită cu succes pentru construirea brandului unei companii.

Ce avantaje are promovarea social media marketing prin Linkedin?

LinkedIn este una dintre platformele mai puțin utilizate în promovare social media marketing în România. Însă, cu toate acestea, dacă strategia de marketing este construită corect și adaptată la specificul acestei rețele, rezultatele pot fi unele uimitoare.

LinkedIn a fost gândit ca o platformă pentru profesioniști, folosită în recrutare și networking. Aici conținutul este unul obiectiv, lipsesc de multe ori postările funny, conținutul fiind mai sumbru. Promovarea pe această platformă s-a făcut întotdeauna mai discret. Costurile de promovare pe LinkedIn sunt de asemenea mai ridicate.

Însă, avantajul platformei este faptul că denotă autoritate. Poziționarea ca specialist într-o nișă sau ca un brand serios se face mult mai ușor în acest context. De aceea LinkedIn este preferat de companiile foarte mari, din zona corporate.

Promovarea plătită prin LinkedIn

Principalul avantaj al promovării plătite pe LinkedIn este faptul că lead-urile ce provin din aceste campanii tind să fie mai calificate decât clienții potențiali pe care îi obținem pe Facebook sau pe platformele sociale mai „light”.

În plus, la fel ca și în cazul Facebook, LinkedIn oferă un sistem de creare și administrare a reclamelor cu o mulțime de funcționalități pentru targetare a audienței, măsurare a rezultatelor, raportate și optimizare.

Pentru a avea succes în mediul online este indicat să abordezi o strategie de promovare social media marketing pe mai multe canale. O strategie de promovare multichannel vine cu o serie de avantaje, compensând de obicei limitările unui canal cu opțiunile celui de-al doilea.

În plus, cu cât afacerea ta e mai prezentă în online, pe cât mai multe canale, cu atât succesul este mai rapid și rezultatele mai bune în ceea ce privește promovarea. Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau vrei să vezi studii de caz interesante despre promovarea online poți accesa blogul nostru.

Iar dacă vrei să elaborezi o strategie de promovare social media marketing de succes îți putem oferi suportul nostru prin intermediul serviciilor de promovare DoAds.

Promovarea unui produs

promovarea unui produs

Promovarea unui produs nou pe care l-ai lansat în online nu este întotdeauna o sarcină ușoară. Însă, cu ajutorul multitudinii de canale de promovare și strategii pe care le putem aplica, lucrurile se simplifică mult în ziua de azi.

Principalele metode de promovare a unui produs online folosite în România sunt campaniile PPC – pay per click. Iar canalele folosite pentru aceste campanii sunt Facebook Ads și Google Ads.

Statisticile arată că în 2020 piața de digital din România a depășit suma de 80 de milioane de euro. Iar din totalul acestei piețe, mult peste jumătate din sume sunt investite în Facebook Ads și Google Ads.

În rândurile ce urmează o să-ți oferim o serie de idei și strategii de promovare online pe care să le folosești pentru a crește eficiența campaniilor tale PPC și pentru a aduce rezultate mai bune din promovarea online.

Însă, până atunci, hai să vedem împreună ce ar trebui să iei în calcul înainte de a începe promovarea pentru produsul tău.

3 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să setezi o campanie de promovare a unui produs

Chiar dacă vei avea un produs mai bun decât concurența ta și vrei să începi să îl promovezi, înainte de a te apuca trebuie să cunoști publicul țintă către care te adresezi cu acel produs. Altfel spus, trebuie să cunoști avatarul.

1.       AVATARUL – profilul clientului tău ideal

În mediul online există o serie de instrumente care te pot ajuta foarte rapid să identifici avatarul tău. Instrumente precum Google Analytics sau Facebook Pixel, care culeg informații despre vizitatori  de pe site-ul tău.

Aceste instrumente te pot ajuta să afli informații despre comportamentul oamenilor care îți vizitează site-ul, pe ce pagini intră cel mai des, ce informații le atrage interesul, cât stau pe site. De asemenea, poți afla date demografice de folos pentru tine. Poți vedea dacă site-ul tău este vizitat mai mult de femei sau de bărbați  și poți vedea ce vârstă au vizitatorii tăi. Poți să afli și regiunea geografică din care sunt vizitatorii tăi și o mulțime de alte date interesante.

Toate aceste date te vor ajuta să-ți construiești un profil țintă al clientului ideal, pentru a face promovarea mai eficientă. Desigur, mai trebuie să știi și care sunt nevoile și dorințele clienților tăi, unde îi poți găsi mai ușor și ce alte caracteristici te-ar putea ajuta să faci reclamele cât mai personalizate pentru ei.

2.       OBIECTIVELE – ce anume îți dorești de la business-ul tău și cum te va ajuta promovarea să obții acel lucru?

Trebuie să știi foarte specific ceea ce îți dorești, care este scopul și care sunt obiectivele tale, înainte de a lansa o campanie de promovare a unui produs. Obiectivele tale trebuie să fie S.M.A.R.T. Adică, să fie specifice, măsurabile, accesibile / realizabile (să poată fi îndeplinite), relevante și încadrate în timp.     

EXEMPLU:

Un obiectiv de genul “Vreau să-mi cresc vânzările” NU ESTE SMART!

Un obiectiv smart în această direcție ar fi “Vreau să-mi cresc vânzările cu 10% în următoarele 3 luni”

După ce ți-ai stabilit obiectivele generale de business, este foarte important să-ți aliniezi obiectivele de marketing cu cele generale. Să vezi cum te poate ajuta promovarea să ajungi la aceste obiective.

EXEMPLU:

Dacă obiectivul tău de business este creșterea vânzărilor cu 10% în următoarele 3 luni, un obiectiv de marketing care să contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv de business ar putea fi creșterea ratei de conversie de la 1% la 1.5% pentru următoarea campanie derulată pe termen de 3 luni.

Doar în momentul în care îți cunoști specific obiectivele vei putea găsi un set de strategii de promovare a unui produs care să funcționeze și să-ți aducă rezultate. Iar asta ne face să trecem la următorul pas.

3.       STRATEGIILE DE PROMOVARE

În online există o mulțime de strategii și tehnici de promovare a unui produs. Asta nu înseamnă că vor fi toate potrivite pentru afacerea ta. Trebuie să alegi setul de strategii de promovare a unui produs care se pliază perfect pe obiectivele și pe avatarul tău de client.

Spre exemplu, dacă clienții tăi petrec  80% din timpul stat online pe Facebook și Instagram, canalele principale pe care ar trebui să realizezi campanii de publicitate online sunt Facebook și Instagram.

Când ai identificat strategiile potrivite, trebuie să vezi ce modalități de promovare a produselor există pentru a te adresa clienților tăi.

În continuare îți vom oferi o serie de 10 tehnici și strategii de promovare a unui produs, folosind instrumente și modalități din mediul online.

10 tehnici și strategii de promovare a unui produs în mediul online

Există două mari tehnici de promovare a unui produs în mediul online: promovarea organică și promovarea plătită.

Aceste modalități de promovare a produselor merg mână în mână și te ajută să aduci rezultate uimitoare afacerii tale, dacă le combini inteligent.

Promovarea organică te poate ajuta să-ți construiești o comunitate puternică, să-ți păstrezi mereu urmăritorii informați prin intermediul conținutului postat pe rețele sociale, pe blog, pe site-ul tău. Iar promovarea plătită te poate ajuta să atragi clienți noi și să îți crești volumul de vânzări și profitabilitatea business-ului.

Modalități de promovare a produselor în mod organic

În cadrul promovării organice este necesar să construiești conținut relevant și util pentru vizitatorii site-ului tău sau pentru urmăritorii canalelor sociale. Scopul acestui conținut este să informeze audiența ta despre cine ești, ce faci și cum poți ajuta.

Există mai multe tipuri de promovare organică pe care o poți face pentru a te asigura că afacerea ta e mereu în raza vizuală a publicului țintă. Noi îți vom descrie pe scurt 3 modalități principale

1.      Promovarea prin articole de blog

Articolele de blog sunt o modalitate incredibil de eficientă de a-ți crește numărul de vizitatori pe un site, fără să plătești pentru a-i atrage pe aceștia. De asemenea, sunt o modalitate de a comunica mereu cu publicul tău țintă.

Poți scrie pe blog despre ofertele și promoțiile tale, poți face articole informative despre produsele tale sau poți realiza interviuri cu specialiști din nișa ta, pentru a oferi valoare și informații relevante vizitatorilor tăi.

În plus, blogul este o mină de aur în optimizarea site-ului tău pentru motoarele de căutare (SEO). Te poți folosi de conținutul de aici pentru a-ți optimiza site-ul, așa încât, atunci când cineva caută pe Google produsul tău, site-ul tău să apară mai sus în căutări.   

2.      Promovarea organică prin Social Media

Postările tale de pe Facebook și Instagram sunt o sursă de inspirație pentru publicul tău. Așa poți să-ți creezi ușor un brand și să crești o comunitate de urmăritori care să fie mereu la curent cu tot ce mișcă în afacerea ta.

Poți posta pe Facebook poze și descrieri ale produselor tale sau recenzii de la clienți. Poți posta videoclipuri în care clienții arată cum se folosesc de produsele cumpărate de la tine, pentru a încuraja și pe alții să încerce produsele tale.

Poți posta fotografii de produs pe Instagram și poți realiza o mulțime de conținut valoros care să facă utilizatorii să te urmărească și să interacționeze cu tine.

3.      Promovarea prin grupuri și marketplace-uri

Prin intermediul unui grup de Facebook poți construi rapid o comunitate de urmăritori loiali brandului sau un grup de clienți fideli către care să vii constant cu oferte personalizate. Prin astfel de grupuri poți comunica direct cu audiența ta și poți dezbate probleme și idei de interes pentru clienții tăi.

În grupuri poți personaliza mesajele și poți organiza informația în module sau subiecte de discuții. Poți realiza live-uri speciale doar pentru cei care au acces la grup, pentru a le oferi informații valoroase. Astfel, crearea unui grup de facebook pentru urmăritorii sau chiar clienții afacerii tale este o metodă de promovare a unui produs foarte utilă, dacă este folosită la potențial maxim.  

Iar dacă alegi să-ți promovezi produsele pe marketplace poți influența și vânzările în mod organic. Anunțurile marketplace sunt modalități de promovare a produselor foarte eficiente în creșterea vânzărilor organice.

Aici poți să-ți promovezi produsele folosind o descriere de produs, poze de produs atractive și o secțiune de contact, care permite oamenilor interesați de acel produs să-ți scrie un mesaj sau să intre direct pe site, pe pagina produsului, pentru a-l comanda online.

Metodele de promovare organică a produselor tale sunt foarte eficiente. Iar atunci când adaugi în plan și componenta de promovare plătită, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Metode de promovare a unui produs prin campanii plătite

Există o mulțime de modalități de promovare plătită a unui produs. Poți să te folosești de campanii Google Ads, campanii Facebook și Instagram Ads, campanii pe YouTube, LinkedIn sau TikTok, în funcție de specificul afacerii tale.

Noi, la DoAds, ne-am specializat în crearea de campanii eficiente pe Facebook Ads și Instagram Ads. Așadar, îți vom oferi o serie de idei de promovare a unui produs folosind aceste canale.

4.      Promovare produse online prin Facebook Ads

Facebook Ads este una dintre cele mai utilizate modalități de promovare a produselor online în România. Asta deoarece are o serie de avantaje care pot fi găsite cu greu pe alte canale.

Facebook are o multitudine de tipuri de campanii pe care le poți realiza pentru promovare, foarte multe obiective pe care le poți urmări și o modalitate de raportare și măsurare a rezultatelor foarte eficientă.

Când vrei să faci o campanie de promovare a unui produs, de exemplu, Facebook îți pune la dispoziție 11 obiective diferite de reclamă. Poți alege obiectivul potrivit, în funcție de ce anume îți dorești.

promovarea unui produs prin campanii de facebook ads

Reach sau Brand Awareness – Impact / Vizibilitatea Mărcii dacă dorești vizibilitate și creșterea nivelului de notorietate a brandului tău. Dacă vrei ca reclama ta să ajungă la cât mai multă lume.

Trafic – dacă dorești mai mulți vizitatori pe site sau mai multe accesări ale aplicației mobile. Tot prin obiectivul trafic poți trimite oamenii și către Messenger, pentru a atrage mesaje, însă rezultatele sunt mai eficiente dacă folosești obiectivul specific de mesaje pentru acest tip de campanie.   

Engagement – Interacțiuni – dacă dorești mai multe like-uri la pagină sau mai multe interacțiuni la o anumită postare de pe pagina ta. Acest obiectiv poate fi folosit pentru a crea dovezi sociale (social proof) – pentru a crește numărul de like-uri, comentarii și distribuiri la reclamele tale. De asemenea, poate fi folosit și pentru a atrage răspunsuri la un eveniment pe care îl organizezi online.

App Installs – Instalări de Aplicație – pentru mai multe descărcări și instalări ale aplicației tale din magazinul de aplicații  

Video ViewsVizualizări Clip Video – dacă îți dorești să faci multe vizualizări pentru un anumit clip video (poți folosi un clip video de prezentare a produsului pentru a obține mai multe vizualizări și pentru a prezenta produsul tău către oameni noi)

Lead Generation – Generarea de Clienți Potențiali – acest obiectiv te ajută să obții datele de contact ale persoanelor interesate de reclama ta, pentru a-i transforma ulterior din lead-uri (potențiali clienți) în clienți plătitori.

Messages – Mesaje – poți folosi acest tip de campanie pentru a atrage mai multe conversații cu oamenii interesați de brandul tău, pentru a-i atrage în Messenger, acolo unde poți discuta în privat cu ei.

Conversions – Conversii – acest tip de campanie urmărește realizarea unei acțiuni de interes pentru tine pe site-ul tău sau în aplicația ta mobilă. În genere, această campanie este folosită pentru a atrage un volum mai mare de vânzări.

Catalog Sales – Vânzări din Catalog – o campanie folosită în cazul în care ai un magazin online și ai un catalog de produse, pe baza căruia poți afișa reclame de vânzare. Folosești acest tip de reclamă dacă vrei să faci vânzarea directă a produselor tale.

Store Traffic – Trafic în Magazin – acest obiectiv este folosit pentru promovarea pe plan local, folosind adresa locației tale fizice. Poți să-ți promovezi, spre exemplu, magazinul fizic de produse sau showroom-ul pe plan local cu ajutorul unei astfel de campanii.

În plus, alături de multitudinea de obiective din care poți alege, Facebook îți pune la dispoziție și o serie de opțiuni avansate de targetare a reclamei. Poți alege din mai multe tipuri de audiențe: audiențe personalizate (pe baza unor criterii stabilite de tine), audiențe asemănătoare (pe care inteligența artificială le identifică în baza audiențelor personalizate create deja de tine) sau audiențe bazate pe criterii demografice, comportamentale și de interes.

Poți realiza și o multitudine de combinații între opțiunile avansate de livrare a reclamelor, poți alege mai multe tipuri de buget, reclamele Facebook Ads fiind extrem de flexibile în tot ceea ce presupune setarea și optimizarea lor.

Am realizat și un ghid specializat despre reclame pe Facebook Ads și Instagram Ads dacă ești interesat de mai multe detalii în acest sens. Sau poți să te înscrii cursul avansat de Facebook Ads – Do Ads Like a Pro pe care l-am lansat și am ajutat prin intermediul său sute de cursanți să-ți facă reclamele mai eficient.

5.      Promovare produse online prin Instagram Ads

O campanie de promovare produse online prin Instagram poate fi realizată tot din platforma de administrare a reclamelor pe Facebook, deoarece Instagram este deținut tot de Facebook.

Ce poți face pentru a te adresa consumatorilor doar pe Instagram este să selectezi, în cadrul secțiunii de plasare a reclamei, plasarea reclamei manual, doar pe canalul Instagram.  

Pe Instagram poți folosi o reclamă diferită decât pe Facebook, deoarece modalitatea de afișare diferă și formatul reclamei este diferit.

Dacă dorești detalii avansate pe acest subiect, le găsești și pe acestea în ghidul de reclame DoAds.

6.      Promovare produse prin Messenger Ads și Chatbots

O modalitate extrem de eficientă de promovare plătită prin Facebook Ads este promovarea prin intermediul reclamelor de mesaje, la care se adaugă integrarea unui chatbot – un roboțel prin care poți construi flow-uri de mesaje personalizate.

Astfel de campanie folosește extrem de mult în cazul produselor mai scumpe sau a serviciilor ce nu pot fi vândute direct online. Dacă ai nevoie de o discuție preliminară cu clientul potențial înainte de a vinde produsul, acest tip de campanie este exact ce ai nevoie.

Este o oportunitate uriașă să folosești astfel de campanii, deoarece pentru o perioadă de timp ele au fost interzise datorită implementării GDPR.

Acum ele pot fi folosite din nou, așa încât poți să te bucuri la potențial maxim de acest obiectiv care te poate ajuta să afli informații personalizate despre publicul tău și să obții o mulțime de date despre ei, chiar discutând cu aceștia.

7.       Strategii de promovare a unui produs prin Facebook + CRM

Pentru cei care au un sistem de business care presupune atragerea de lead-uri înainte de închiderea vânzării (spre exemplu, domeniul de vânzări auto sau firmele de prestări servicii), Facebook oferă o posibilitate de a maximiza procesul de conversie a lead-urilor prin alăturarea unui CRM – un sistem personalizat de triere și calificare a clienților potențiali.

La fel ca și în cazul campaniilor cu Chatbots, CRM-ul este o soluție externă Facebook, care se poate integra pentru a spori rezultatele campaniilor de lead generation. Un astfel de sistem te poate ajuta să-ți organizezi perfect baza de date cu potențiali clienți și să faci într-un mod profesionist întreg procesul de calificare a acestora (lead nurturing).

Alte idei de promovare a unui produs pe care le poți încerca pentru a crește vânzările

Alături de metodele de promovare organică și cele plătite pe care le-am discutat mai sus, mai există o mulțime de idei de promovare a unui produs pe care le poți testa pentru a vedea ce rezultate aduc acestea în afacerea ta.

Vom continua lista celor 10 strategii și modalități de promovare, oferindu-ți și alte idei de promovare pentru produse online.

8.      Promovare plătită prin Google Ads

La fel ca în cazul Facebook Ads, Google oferă propriul sistem de promovare online prin care poți realiza campanii PPC. Și aici ai parte de obiective specifice de reclame, posibilitatea de a crea audiențe și o vastă tipologie de modalități de afișare a reclamei – poți face reclame cu anunțuri text, reclame cu bannere, reclame video sau reclame cu cataloage de produse – Shopping Ads.

De cele mai multe ori, afacerile care abordează promovarea online din perspectiva unui funnel multichannel – adică folosesc mai multe canale în strategia lor de promovare, tind să aibă rezultate mai accentuate.

Așadar, poți alătura oricând la promovare prin Facebook Ads și reclamele Google pentru a crește eficiența campaniilor tale de promovare.  

9.      Promovarea unui produs prin afiliere

Acest tip de promovare presupune construirea unei rețete de promoteri care să-ți vândă produsele pe baza unui comision. Există și platforme specializate în România care oferă astfel de servicii. Una dintre cele mai cunoscute este 2Performant.

Promovarea prin afiliere are avantajul că îți oferă posibilitatea de a plăti afiliaților doar în funcție de rezultate, oferind un comision bazat pe vânzările realizate de fiecare afiliat.  

10.  Promovarea unui produs prin Email Marketing

O modalitate foarte interesantă de promovare în mediul online rămâne în continuare Email Marketing-ul. Dacă este folosit cum trebuie, email marketing-ul poate contribui cu cifre serioase la creșterea ratei de conversie generale pentru business-ul tău.

Pentru a realiza email-uri de vânzare bune vei avea nevoie de un copywriter profesionist, care să te ajute să adaptezi un mesaj de promovare a unui produs într-un mod natural pe acest canal.

Campanie de promovare a unui produs – exemplu și sfaturi

Ce trebuie să știi când vrei să faci o campanie de promovare a unui produs? Indiferent de canalul pe care l-ai alege, trebuie să iei în calcul câteva lucruri care pot influența rezultatele tale.

Un lucru foarte important este mesajul publicitar.

·         Trebuie să ai un mesaj de promovare a unui produs adaptat publicului țintă

·         Trebuie ca mesajul tău să poziționeze clar beneficiile produsului

·         Trebuie să iei în calcul creativul reclamei – bannerul – acesta este la fel de important ca un mesaj de promovare bun

·         Trebuie să iei în calcul conceptul de storytelling- reclama care nu spune o poveste are șanse mici la succes

Iată un exemplu de reclamă bazată pe storytelling.

promovarea unui produs prin reclame de storytelling

Un alt lucru foarte important este contextul

Cu cât faci reclamele mai apropiate de contextul actual în care se află clientul tău, cu atât succesul e mai mare.

Mesajul unei reclame puternice trebuie să fie adaptat la situația economică / politică / socială actuală. Trebuie să ofere o soluție la problemele generate de context.  

Iată un astfel de exemplu de reclamă

promovarea unui produs prin reclame contextuale

Dacă vei lua în calcul toate aceste elemente prezentate mai sus și vei gândi o strategie de promovare bazată pe mai multe canale și pe idei de promovare diferite, cu siguranță vei avea succes cu afacerea ta. 

Dacă ai nevoie de ajutor în setarea unor campanii eficiente pe Facebook sau Instagram, ne poți contacta.

Metode de promovare online & offline

Metode de promovare online si offline

Atunci când ai o afacere, indiferent cât de vizibilă este aceasta, întotdeauna există loc de îmbunătățiri. Mereu există mai multe metode de promovare online & offline pe care le-ai putea adapta pentru ca afacerea ta să funcționeze mai bine, să aducă mai multe rezultate.

Așadar, în acest articol, ți-am pregătit o listă de modalități de promovare a unei firme, indiferent dacă discutăm despre firme de prestări servicii sau firme de vânzări produse.

Vom vedea împreună care sunt cele mai bune metode de promovare online și offline pentru afacerea ta.

Metode de promovare online pentru afacerea ta

Metodele de promovare online au un foarte mare avantaj, în comparație cu metodele clasice de promovare a unei afaceri. Inteligența artificială ne-a oferit posibilitatea de a măsura mult mai specific fiecare acțiune. Așa încât, promovarea online este mult mai ușor măsurabilă.

În plus, are și avantajul raportării rezultatelor în timp real. Putem să vedem cu precizie milimetrică fiecare cost pe acțiune, în fiecare zi. Nu mai trebuie să așteptăm raportul lunar al furnizorului de servicii de marketing, deoarece putem avea acces în timp real la platformă.

Așadar, dacă ești în căutarea unor metode de promovare măsurabile și care să te ajute să îți vezi rezultatele în timp real, promovarea online este răspunsul pe care îl cauți.

Există două modalități mari de promovare online la care ne putem raporta: promovarea gratuită și promovarea plătită.

Metode de promovare online gratuite

Există o mulțime de modalități prin care îți poți promova afacerea pe internet și fără buget de reclame. Acestea poartă numele de metode organice de promovare online. Iată care sunt principalele metode organice pe care le poți folosi și tu în promovarea produselor și serviciilor tale.

Promovarea online pe Facebook sau Instagram

Poți să atragi mai mulți oameni interesați de produsele sau serviciile tale prin postarea acestora pe pagina de Facebook sau pe profilul de Instagram. Pentru a realiza postări, cu texte și mesaje publicitare și cu poze ale produselor tale nu ai nevoie de un buget de publicitate.

În România, peste 11 milioane de oameni au Facebook și majoritatea îl accesează zilnic. Astfel, poți ajunge la o mulțime de oameni interesați de produsele tale, dacă le postezi zilnic pe platformă. Instagram este mai puțin folosit în România, însă este oricum a doua cea mai cunoscută platformă de social media.

Pe Instagram poți posta zilnic poze și videoclipuri de prezentare a produsului tău. Poți crește interacțiunea cu brandul, dacă alegi conținut calitativ și de interes pentru oameni.  

Poți realiza concursuri sau giveaway-uri pentru a crește rata de interacțiune a utilizatorilor cu pagina. Dacă alegi să faci asta însă, ai grijă să respecți politicile Facebook cu privire la aceste metode de promovare.  

Promovarea online pe LinkedIn

Diferit de Facebook și Instagram prin audiență, LinkedIn a fost gândit ca un canal pentru profesioniști. Este foarte des utilizat de specialiștii HR pentru a recruta angajați. Însă, LinkedIn oferă și posibilitatea construirii unor pagini de afaceri, acolo unde poți posta noutăți și lucruri interesante despre afacerea ta.

Promovarea pe LinkedIn se bazează pe networking. Astfel, te poți conecta rapid cu alți specialiști din nișa ta sau poți atrage rapid oameni interesați de același servicii și produse. Așa îți poți crește vizibilitatea brandului foarte ușor.

Promovarea pe Google my Business

O modalitate bună pentru promovarea online, dar și pentru promovarea unei afaceri fizice este Google my Business. Un profil de companie Google te poate ajuta să-ți poziționezi afacerea pe hartă. Când cineva o să caute servicii sau produse pe care tu le oferi, dacă ai un profil optimizat de Google my Business, afacerea ta va apărea pe prima pagină, fiind poziționată și pe Google Maps, iar cei interesați vor putea cere indicații pe GPS către locația ta.

Pe profilul de Google poți adăuga și orarul de lucru al companiei tale, poți face postări, la fel ca pe Facebook și poți face vizibile datele de contact, pentru ca cei interesați să intre în contact cu tine ușor.  

Promovarea prin SEO

O metodă gratuită de promovare pe termen mediu și lung este optimizarea SEO. Cu ajutorul SEO optimizezi paginile unui site de la conținut, până la UX și dpdv tehnic, astfel încât să atragi mai mulți vizitatori direct interesați de produsele sau serviciile tale. Atunci când oamenii caută produse, servicii sau sfaturi legate de nișa în care ai afacerea, aceștia se duc pe Google și caută. Dacă și tu ești cu site-ul tău în prima pagină din Google, primești mai mulți vizitatori pe site care se convertesc în clienți.

Promovarea prin site-urile de anunțuri sau tip marketplace

Dacă dorești să ajungi rapid la cumpărătorii interesați pentru a-ți promova produsele, poți folosi canalele de marketplace. Aici poți posta anunțuri text și poze cu produsele tale, oferind posibilitatea oamenilor să te sune sau să-ți trimită mesaj pentru a comanda produsul.

Facebook Marketplace și site-urile de anunțuri sunt modalități extrem de eficiente de promovare, deoarece postarea de anunțuri este gratuită, iar aceste metode de promovare a serviciilor sau produselor pot influența cumpărarea directă, producând creșteri în vânzări.

Statisticile spun că peste 40% din vânzările online globale se realizează anual pe astfel de platforme de tip marketplace.   

Promovarea prin content marketing

Deși lucrurile au evoluat, iar acum avem la disopoziție o mulțime de metode de promovare a unei afaceri, sintagma “Content is King” este încă valabilă. Cea mai simplă modalitate de promovare în mediul online este crearea de conținut relevant și util pentru urmăritorii tăi.

Poți distribui acest conținut pe blog, pe site-ul tău sau pe rețelele sociale. Un alt mod de a face content marketing este să te implici pe forumuri de specialitate și să creezi discuții cu vizitatorii forumurilor. 

Un avantaj foarte mare al promovării prin content marketing este faptul că generează autoritate. Dacă oferi conținut de calitate, oamenii încep să te percepe ca fiind specialist pe nișa ta. Iar în acest fel poate crește interesul lor de a consuma și produsele sau serviciile promovate de tine.

Promovare online prin video

Poți să-ți promovezi  afacerea online și prin video. E o modalitate ușoară de a te face văzut, urcând videoclipuri interesante cu produsele tale pe YouTube. Spre exemplu, poți face video-uri de unboxing în care să arăți utilizatorilor cum alți clienți au cumpărat deja produsele tale.

Sau poți realiza clipuri de prezentare în care demonstrezi cum funcționează produsele tale. Avantanjul principal al promovării prin video este faptul că videoclipurile oferă o experiență directă a utilizatorului cu produsul, o experiență mai aproape de realitate.   

La nivel global, YouTube a devenit deja al doilea cel mai mare motor de căutare, după Google. Așadar, expunerea serviciilor și produselor tale aici poate produce rezultate pentru afacerea ta.

Promovarea prin email marketing

Email marketing-ul are una dintre cele mai mari rate de conversie dintre toate modalitățile de promovare online.  Asta deoarece se adresează într-o formă directă și personală utilizatorului. Cu toții comunicăm prin email, iar dacă avem capacitatea de a realiza email-uri persuasive și care să poată convinge cititorul să acționeze, vânzările noastre pot crește simțitor printr-o campanie de email marketing.  

Însă, pentru a avea succes cu această modalitate de promovare, baza de date de abonați trebuie să fie una consistentă. Iar secretul este să determini deschiderea email-urilor de către cât mai mulți abonați. Cel mai important element în promovarea prin email marketing este titlul email-urilor.

Metode de promovare online plătite

Metodele de promovare online plătite sunt cele care necesită buget de investit în reclame. Printre cele mai cunoscute tipuri de promovare online plătită sunt campaniile PPC – Google Ads și Facebook Ads.

Promovarea PPC este folosită mai ales în cazul promovării magazinelor online. Așadar, dacă ești în căutarea unor metode de promovare magazin online, Facebook Ads și Google Ads sunt cele mai bune modalități pe care le poți testa.

Promovare online prin reclame Facebook Ads

Peste 11 milioane de români folosesc Facebook. Dar, dacă faci o postare pe pagina ta de companie, asta nu înseană că toți aceștia o vor observa. Însă, dacă faci o reclamă plătită pe Facebook, șansele să ajungi la cât mai mulți oameni cresc.

Desigur, pe tine te interesează să ajungi la audiența potrivită. Iar reclamele Facebook Ads oferă o oportunitate uriașă aici. Poți targeta audiența în funcție de date demografice, în funcție de interese și de comportamente. Poți alege să te adresezi cu reclama doar oamenilor care deja te cunosc, care au interacționat cu tine sau ți-au vizitat magazinul online.

Reclamele Facebook Ads au o mulțime de avantaje:

–          poți realiza campanii de conversie, orientate specific spre a vinde produsele tale

–          poți folosi audiențe personalizate

–          poți crea o diversitate de reclame (cu imagini, cu video, reclame cu produse din catalog, carusele și experiențe instant personalizate pe mobilul consumatorilor)

Poți descoperi pe larg cum funcționează reclamele Facebook în ghidul DoAds despre reclame Facebook și Instagram sau în cursul avansat de relame Facebook – Do Ads Like a Pro.

Promovare online prin reclame Google Ads

La fel ca în cazul Facebook Ads, Google Ads oferă posibilități nenumărate de promovare online bazate pe rezultat. Și aici poți alege ce tip de obiectiv îți dorești pentru campanie, ce tip de afișaj a reclamelor și poți selecta între o mulțime de setări cu privire la audiență, buget, strategii de licitare.

În plus, la fel ca și în cazul reclamelor Facebook, pe Google poți măsura specific costul pe fiecare acțiune provenită din reclame, cu ajutorul Google Analytics – instrumentul de măsură a rezultatelor și de analiză a datelor din site-ul tău.  

Metode de promovare a unei afaceri în mediul offline

Alături de metodele de promovare online există suficiente modalități de promovare a unei firme și în mediul offline. Și aici putem să ne creștem vizibilitatea brandului nostru și putem aduce rezultate, dacă folosim strategiile potrivite.

În cele ce urmează o să discutăm despre cele mai întâlnite modalități de promovare a unei firme în mediul offline.

Metode de promovare a serviciilor prin prezența la evenimente

În mediul offline experiența directă dictează succesul unei campanii de promovare. Cât de convingător poți fi cu clientul atunci când îl ai în față sau cât de convingător poate fi mesajul tău, care i se afișează consumatorului, aceste lucruri fac diferența.

Iar prezența la un eveniment de business poate avantaja experiența directă. În plus, poți avea o serie de materiale promoționale care să-ți reprezinte brandul la acel eveniment: roll-up-uri, mape de prezentare, stickere și flyere etc.

Pentru firmele care activează în direcția de prestări servicii, dar și pentru restul afacerilor, această metodă de promovare prin networking la evenimente poate fi una de succes, cu investiții minime.

Metode de promovare offline organice – Campanii de Relații Publice

La fel cum în online există metode de promovare organică și în mediul offline există astfel de oportunități. Deși pentru o campanie de PR nu va trebui să investești buget în reclame, s-ar putea să ai totuși o serie de costuri cu o astfel de campanie.

PR-ul presupune să ajungi în presă, la TV sau să te faci vizibil prin intermediul unor podcast-uri, a unor apariții media, în care să-ți promovezi brandul, fără a avea un mesaj publicitar, ci prin comunicarea strategică a valorilor tale.

PR-ul nu înseamnă derularea unui spot publicitar la TV. Ci modul prin care te poți poziționa ca specialist, folosind autoritatea unor surse externe precum: revistele, posturile TV, interviurile, fără a plăti reclamă către acestea.

Promovarea plătită în offline – metodele clasice de promovare

Metodele clasice de promovare de care te poți folosi pentru a-ți scoate în evidență serviciile sau produsele sunt spoturile televizate și reclama radio.

În cazul unui spot TV poți realiza un clip de 10, 20 sau 30 de secunde prin care să comunici principalele beneficii și oferta unică de vânzare. Ce trebuie să iei în calcul pentru astfel de campanii? Creativitatea – acesta este factorul de diferențiere principal. Spoturile TV sunt rulate în calupuri de reclamă, așa încât spotul tău trebuie să se diferențieze prin mesaj, prin creativitate și să acapareze atenția publicului.

La Radio se aplică același principiu. Cu cât poți să produci un spot radio mai interesant, cu atât ai șanse ca ascultătorii să fie interesați de produsele tale și să apeleze la tine.  

Acestea sunt principalele modalități de promovare online & offline pe care le poți testa și aplica în business-ul tău pentru a-ți construi o strategie de marketing puternică. 

Sfatul nostru este să testezi mai multe canale, mai multe strategii, iar apoi să alegi metodele de promovare a firmei care te avantajează mai mult. 

Dacă ai nevoie de mai multe informații, ne poți contacta sau te poți uita pe blog-ul nostru, acolo unde vei găsi o mulțime de studii de caz și informații interesante despre promovarea unei afaceri. 

Texte de promovare a produselor

texte de promovare a produselor

Dacă ai o afacere online, una din abilitățile cele mai importante este cea de redactare a unor texte de promovare a produselor care să atragă utilizatorii. Aceste texte sunt extrem de importante atât pentru reclamele pe care le rulezi pentru afacerea ta, cât și pentru prezentarea produselor pe site-ul tău. 

Dacă vrei să-ți crești vânzările online ai nevoie de reclame eficiente și descrieri de produs atractive. Reclama va aduce trafic pe site-ul tău, iar descrierile de produs vor influența potențialii clienți să cumpere. 

Așadar, în acest articol îți vom arăta o serie de pași pe care să îi realizezi pentru a scrie texte de promovare a produselor eficiente și care să îți genereze rezultate. 

Cum scrii texte de promovare a produselor online care să genereze rezultate?

Pentru a scrie un text bun de promovare a unui produs trebuie să respecți o serie de principii, general valabile în online. 

Dacă vei analiza cu atenție orice reclamă sau pagină web realizată de profesioniști, vei observa că toate respectă aceleași reguli de bază. 

1. Scoate în evidență beneficiile produsului    

Atunci când scrii texte de promovare a produselor online trebuie să incluzi în descrierile tale o mulțime de beneficii care să îi convingă pe oameni că acel produs este fix ceea ce au ei nevoie. Atenție mare la identificarea corectă a beneficiilor. 

Beneficiile nu înseamnă să enumeri caracteristicile produsului, ci să te concentrezi pe ce anume are de câștigat clientul dacă achiziționează acel produs. Nu trebuie să confunzi beneficiile unui produs cu atributele sale. 

Beneficiile sunt argumentele emoționale pe care le prezintă produsul tău, în timp ce caracteristicile sunt componentele obiective: formă, greutate, culoare, specificații tehnice. 

Exemplu: 

– Caracteristică: camera foto a acestui telefon este de 24MPX 

– Beneficiu: poți face cele mai reușite și clare fotografii în fiecare vacanță cu familia

2. Scrie texte de promovare a produselor care să fie SEO friendly

Pentru ca site-ul tău să ajungă pe o poziție cât mai bună atunci când oamenii caută produse pe internet, trebuie ca descrierile produselor să fie bine optimizate pentru motorul de căutare. 

Asta presupune că descrierile trebuie să conțină cuvintele pe care oamenii le utilizează atunci când caută produsul respectiv. Ele trebuie să se regăsească în text după o anumită structură. 

Regulile de bază în acest sens sunt: 

– Cuvântul cheie să se regăsească în prima parte a titlului

– Să fie prezent în primul paragraf, cât mai la început 

– Să existe în subtitlurile din acel text 

– Și să se regăsească și în diferite paragrafe din text, cu o frecvență optimă  

3. Adresează-te prin textele de promovare a produselor unui public țintă specific

Întotdeauna când te promovezi online trebuie să iei în calcul cui te adresezi. Pentru a scrie un text de promovare bun trebuie să știi care este publicul tău țintă. 

Asta pentru că cele mai bune texte de reclamă sunt cele care vorbesc pe limba clienților tăi. Trebuie să discuți direct și prietenos cu audiența ta, pentru a-ți face vizitatorii să cumpere.

Hint: Există o regulă foarte simplă atunci când realizezi textele de descriere a unui produs sau textele unei reclame: Regula 80 / 20. 80% din text trebuie să fie despre ei (despre clienții tăi) și doar 20% despre tine.

Așadar, uită de reclamele și textele care încep cu “Noi suntem…, noi facem…, noi oferim…” și concentrează-te mai bine pe texte pentru vizitatorii tăi în care să le arăți ce primesc ei în urma ofertei tale, ce au de câștigat.

4. Scrie texte de promovare a produselor simple, ușor de înțeles și relevante pentru publicul tău 

Cel mai simplu principiu pe care trebuie să-l respecți pentru a scrie texte de calitate este Regula KISS – Keep It Stupid Simple. 

Scrie întotdeauna direct,simplu și la obiect. Textele tale trebuie să folosească un limbaj comun, să fie simple și ușor de înțeles de către publicul țintă. 

Foarte mulți specialiști comit greșeala de a folosi un limbaj de lemn, un limbaj ultraspecializat în reclame. Nu uita, tu nu te adresezi prin reclamele tale unor colegi de breaslă, specialiști în domeniu, ci unor cumpărători, oameni care în viața de zi cu zi nu folosesc termenii de specialitate pe care îi folosești tu în domeniul tău. 

Folosește în textele reclamelor și în descrierile produselor cuvinte relevante, pe care și clienții le folosesc atunci când descriu sau caută informații despre produslele tale.  

5. Apelează în textele tale de promovare la emoții și la tehnici de persuasiune 

Oricât de multe caracteristici tehnice am vedea la produsul pe care îl cumpărăm, oricât de multe argumente logice ar folosi vânzătorul pentru a ne convinge, decizia de cumpărare o vom face întotdeauna emoțional. 

Oamenii cumpără emoții, nu produse. Cumpărăm emoția pe care acel produs ne-o transmite sau emoția pe care ne-o oferă utilizarea unui produs. 

Așadar, folosește-te de emoții atunci când scrii texte de promovare a produselor în reclame sau în descrierile produselor de pe magazinul tău online. Trebuie să știi ce emoție îi face pe clienții tăi să acționeze mai rapid. 

De cele mai multe ori, în marketing, frica este o emoție utilizată cu succes. Reclamele bazate pe frică tind să funcționeze mai bine. La fel de eficientă este și emoția lăcomiei, dacă este utilizată cu scopul de a crea o ofertă atractivă. 

Iată un exemplu reprezentativ pentru reclame bazate pe fiecare dintre emoțiile menționate. 

FRICA: Nu risca să îți distrugi nunta! Alege un fotograf profesionist de evenimente

LĂCOMIA: Profită de oferta noastră specială 1 + 1 gratis: plătești 1 bluză, primești 2   

Dacă te folosești de aceste 5 reguli atunci când redactezi textele tale pentru reclamă sau pentru descrierile de produse, cu siguranță rezultatele nu vor întârzia să apară. 

Ce trebuie să mai știi pentru a realiza texte de promovare care să aibă succes? De cele mai multe ori, dacă stai să analizezi textele din online, vei observa că majoritatea urmează o structură asemănătoare. 

Iar acest lucru nu este întâmplător. 

Copywriteri celebri și specialiști în marketing au testat de-a lungul a zeci de ani de carieră diferite formule sau “rețete de succes” pentru a realiza un text de vânzare bun.

Așa s-a ajuns la creionarea unor șabloane – a unor template-uri de text care pot fi adaptate cu succes pe orice tip de text de promovare a unui produs pentru ca acesta să aibă rezultate. 

În continuare îți vom pune la dispoziție și 3 astfel de șabloane pe care le poți folosi pentru a realiza reclame persuasive și convingătoare pentru vizitatorii tăi. Iar la final vei avea parte și de un bonus. 

3 formate standard care te ajută să scrii texte de promovare a produselor online care să facă vânzări + BONUS 

Primul și totodată cel mai utilizat format de  redactare a unui text de promovare este bazat pe principiul AIDA. 

AIDA – Atenție / Interes / Dorință / Acțiune 

AIDA presupune să scrii un text luând în calcul 4 etape mari: 

– atragerea atenției

– menținerea interesului 

– crearea dorinței 

– îndemnul la acțiune 

Mai jos poți vedea și un exemplu de reclamă bazată pe acest format, pentru a înțelege mai bine cum funcționează.  

Exemplu:

Atragerea atenției:  Vrei să slăbești într-un mod sănătos și rapid? Spune STOP mâncatului compulsiv! 

Menținerea interesului: Ți-am pregătit un program complet de nutriție care te va învăța cum să slăbești în doar 4 săptămâni, fără să te înfometezi și fără diete care să-ți distrugă organismul. 

Crearea dorinței: Imaginează-ți cum ar arăta trupul tău fără colăceii de pe șolduri și cu un abdomen plat pe care să-l poți afișa fără probleme de fiecare dată când mergi la plajă sau la piscină. 

Îndemn la acțiune: Intră acum pe www.exemplusite.ro, completează formularul de comandă și vei primi ghidul complet de slăbit în doar 24 de ore.    

Un alt format simplu de utilizat și care produce rezultate în marketing este șablonul bazat pe Regula SUAC.  

SUAC – STOP / UITE / ACȚIONEAZĂ / CUMPĂRĂ

La fel ca și în cazul AIDA, textul trebuie conceput pe 4 etape care să determine vizitatorul să acționeze și să cumpere produsul tău. În primă etapă trebuie să-l determini să stopeze răsfoirea de informații, scrolling-ul online. Apoi trebuie să-i prezinți oferta, să-l faci să acționeze și să-l îndemni să cumpere. 

De cele mai multe ori, pentru etapa de acaparare a atenției, în mediul online te va ajuta și imaginea folosită în reclame. 

Pentru a realiza o reclamă de succes, trebuie să înțelegi cum percep vizitatorii reclamele. Avem un exemplu în acest caz. 

texte de promovare a produselor

Un alt format pe care îl poți utiliza pentru a realiza reclame și texte de promovare a produselor online care să îți crească vânzările este cel bazat pe principiul de raritate: SCARCITY

Acest șablon nu face neapărat referire la modalitatea în care structurezi textul, ci la modul în care structurezi call to action-ul din text. 

Un text de promovarea a produselor tale bazat pe scarcity creează sentimentul de urgență, activând în vizitatori frica de a rata oportunitatea (FOMO – fear of missing out). Acest sentiment este unul foarte puternic și dacă este utilizat corespunzător poate genera rezultate foarte bune. 

Iată un exemplu de reclamă bazată pe urgency. 

texte de promovare a produselor

BONUS DE FINAL: 3 tipuri suplimentare de texte de promovare a produselor pe care le poți folosi în reclame

Pentru a realiza o reclamă, după cum vezi, poți utiliza o mulțime de template-uri și formate standard. Însă, nu trebuie să iei mereu în calcul aceste formate prestabilite, atâta timp cât respecți regulile de bază. 

Dacă textul tău respectă principiile de bază din marketing, formatul său poate să fie și unul diferit. Important este să faci texte de promovare a produselor care să prezinte beneficiile și să îndrume clar la acțiune pe cel care vede reclama. 

Iată alte 3 tipuri de reclame pe care le poți folosi pentru a face vânzări online

Reclame cu text de promovare scurt – bazat pe call to action ca element principal 

texte de promovare a produselor

Reclame cu text de promovare mai lung – care să prezinte beneficiile produsului mai clar 

 texte de promovare a produselor

Reclame cu structură complexă de tipul unei pagini web – care să prezinte produsul în detaliu 

texte de promovare a produselor

Dacă ai nevoie de mai multe informații, ne poți contacta sau te poți uita pe blog-ul nostru, acolo unde vei găsi o mulțime de studii de caz și informații interesante despre promovarea unei afaceri.